Cateva zile superbe, varatice, in luna lui Brumarel, ne-au imbiat la o plimbare aparte catre curtea tarilor bulgari, Veliko Tarnovo, oras infratit cu Brasovul si Iasiul, veche capitala ce-si conserva spectaculos trecutul incununat in mandrele ruine ale cetatii Tsarevets. Turistii de pretutindeni, in special din Romania, sunt ademeniti aici in numar mare. Orasul se afla la doar 170 de km de Bucuresti, asa ca mai tot timpul romanii sunt prezenti acolo. Invecinarea se reflecta si in faptul ca multi dintre comerciantii bulgari vorbesc sau cel putin inteleg limba noastra. Cum spuneam, Veliko este in general foarte vizitat, fie ca sunt persoane doar in trecere, in excursii de o zi, fie ca unii zabovesc chiar pentru o saptamana. Chiar si intr-o perioada mai putin turistica, plimbandu-ma pe strazile orasului, am observat autocare cu turisti straini ce parcau in fata hotelurilor. Anul acesta, spre exemplu, lunile de vara au adunat zeci de mii de vizitatori, atrasi printre altele si de organizarea unor concerte si evenimente culturale. In acest sens trebuie mentionat faptul ca Veliko si-a prezentat candidatura pentru titlul de Capitala Culturala a Europei in anul 2019, lucru meritoriu deoarece se spune despre ‘Orasul Tarilor’ ca este una dintre primele 10 destinatii turistice din Europa de Sud-Est.
Drumul din capitala noastra catre ‘Sighisoara bulgarilor’ este foarte simplu, drept, trecerea la granita rapida, singurul inconvenient este poate limitarea de viteza pe niste sosele destul de bune si pustii. De asemenea peisajul este placut, sunt multe paduri, iar in apropiere de Veliko se infatiseaza o zona de stanci, unde se aduna frecvent cei pasionati de escalada. Imprejurimile sunt cunoscute pentru practicantii alpinismului, exista trasee pentru incepatori si seniori, dar tot in regiune se pot face excursii cu bicicleta si nu numai, peisajul are multe de oferit, vai, cascade, pesteri etc.
Descoperirile arheologice atesta radacinile istorice ale orasului undeva in urma cu cateva mii de ani. Primele asezari insa au fost locuite de traci, trecand apoi prin dominatie romana iar mai tarziu Veliko a reprezentat un important centru fortificat al Bizantului. Asezarea se afla pe colinele Tarevet, Trapezita si Sveta Gora si este inconjurata de raul Iantra. A fost capitala Taratului vlaho-bulgar intre anii 1185 si 1393.
Aerul medieval se simte indata ce intri in Veliko, stradute inguste, ce urca si coboara, case nu prea inalte, cladite pe coline, magazine artizanele ce dau farmecul specific orasului si impresionanta cetate de pe dealul Tarevet, fosta resedinta a tarilor si patriarhilor vlahi. Fortareata este impresionanta si probabil in 2-3 ore se poate vizita in tihna, facand poze, urcand in turnuri, admirand de sus un peisaj magnific ce dezvaluie intregul oras, cu casutele vechi de sute de ani, cu raul siruind in jurul sau, cu piete, parcuri si monumente. Cetatea poate fi vazuta si noaptea, de jos, intr-un spectacol aparte de lasere si sunet ce dureaza aproximativ jumatate de ora si se organizeaza pentru grupuri. In urma cu cativa ani am reusit intamplator sa vad acest show si a fost impresionant, nu mai vazusem nimic asemanator, dar in general detaliile legate de organizare nu sunt prea usor de aflat. Este ceva unic, merita vazut, o imbinare de lumini colorate, clopote, muzica, umbre proiectate pe cetate, toate spunand povestea crunta a cuceririi otomane.
In oras trebuie neaparat mers pe celebra strada a mestesugarilor, Samodovska Charshia. Este o strada veche, incantatoare, pavata cu piatra, avand de-o parte si de alta o multime de magazine mestesugaresti, vitrine cu produse artizanale extrem de frumoase, marfuri de toate felurile, obiecte de décor stilizate manual, cu lucraturi traditionale, care mai de care mai pretioase ca aspect. Unele par niste mici muzee, prin exponatele lor de arta bulgareasca. Denumirea de Strada Mestesugarilor vine de la locul unde satenii din Samovodene, un sat apropiat, veneau in a doua jumatate a sec. 19 sa-si vanda marfurile. In timp s-a pastrat traditia prin atelierele pe care acestia si le-au deschis, stabilindu-se totodata in Veliko Turnovo. Este un loc de unde se pot cumpara suveniruri speciale, ceva mai mult decat magnetei sau cani emblematice pentru oras.
Ce mai au bulgarii specific este traditia cosmeticelor si a altor produse din trandafiri. Iar in Veliko se gasesc peste tot creme, parfumuri, dulceturi, miere din petale de trandafiri. Sunt naturale si au un miros, respectiv gust, foarte placut. Am uitat sa mentionez pana acum ca preturile la vecinii nostri sunt mai mici decat la noi, pare-se ca indiferent de loc sau produs. Mai exact, de la costul camerei de hotel pana la suveniruri si mesele de la restaurant, totul a fost mai mult decat rezonabil.
In ce priveste cazarea, voi recomanda hotelul unde am innoptat, Silvestar, micut si cochet, foarte curat, situat aproape de cetate, cu camere spatioase si priveliste catre fortareata. La dispozitia clientilor se afla un garaj subteran (lucru destul de important tinand cont de stradutele inguste din oras), exista si wi-fi gratuit, dar punctul forte este amabilitatea personalului, toti sunt foarte draguti si incearca sa-ti ofere orice ai nevoie pentru a te simti cat mai bine. Cei de la receptie ne-au indrumat catre un restaurant apreciat, chiar la baza cetatii, Ivan Asen. Localul poarta numele unui indragit conducator, Ioan Asan, rasculat impotriva bizantinilor, iar dinastiei asanizilor ii este dedicat si un monument impozant edificand luptele purtate si care se poate vedea din multe puncte ale orasului. Despre restaurant pot spune ca era deosebit amenajat, cu arcade si coloane, cu terasa, construit parca in stanca, pe trei nivele. atmosfera a fost placuta iar portiile mari si mancarea gustoasa.
Dupa vizitarea cetatii am ratacit un pic pe stradutele anonime si am descoperit cu incantare ca partea ascunsa a oraselului este la fel de interesanta ca si restul zonelor mai cunoscute: am vazut aceleasi case foarte vechi, dar cu farmec, unele chiar parasite, locuinte ce purtau la ferestre steagul national sau cel mov al orasului, stradute pietruite, impresurate de flori, iedera si copaci. Tot pe aceste stradute, dar de fapt cam peste tot, leneveau impasibile pisici de toate culorile si marimile. Se pare ca si aici, asa cum am remarcat in multe locuri, este tot un fel de imperiu al pisicilor, care par sa duca o viata de huzur, asa cum sta bine neamului pisicesc.
Am mai observant un pic si localnicii, oamenii in varsta, probabil un pic marcati de griji, tinerii, moderni, zambitori, printre altele, mai putin straini de limba engleza. In turismul bulgar constat ca multi nu prea se sinchisesc de limbile straine, poate si din cauza alfabetului. Insa cumva reusesc ei sa comunice cu turistul si chiar daca nu stiu engleza, sunt zambitori si calzi, eventual incearca amabil sa te lamureasca pe limba lor.
Foarte aproape de Veliko, la 3-4 km se afla pitorescul sat Arbanasi, cu case vechi din sec. 16-17, unele devenite monumente muzee, biserici si manastiri cu valoare istorica, toate devenind patrimoniu Unesco. Aici s-au asezat inca de prin sec. al 15-lea multi comercianti din Peninsula Balcanica, in special albanezi. De la ei se trage numele satului, Arbanassi = Arbanas (albaneza) insemnand agricultor = Arnavut (turca) = Arnaut (romana) = soldat mercenar (albanez) recrutat de domnii fanarioti. Dar originile se gasesc la negustorii albanezi stramutati aici pe vremuri. Tot din perspectiva istorica amintesc o casa de mare importanta din satul bulgaresc si anume cea a familiei domnitorului Constantin Brancoveanu, azi devenita si hotel, dar sub numele de complex etnografic ‘Bulgarka’, pastrand spiritul trecutului. Pe una dintre portile casei gasim un panou in care este mentionata proprietatea domnitorului valah, cat si a altor nobili romani ce se asezasera impreuna cu familiile lor in Arbanasi, printre care Cantacuzino si Filipescu.
Biserica Nativitatii este cea mai veche din sat si probabil cea mai vizitata. Micuta si umila, impodobita cu picturi murale datand din 1597, aici sunt edificate scene cum ar fi Adormirea Maicii Domnului sau Nasterea Lui Isus, precum si capela Sf. Ioan Botezatorul.
In satuc mai recomand o plimbarea meditativa si relaxanta pe stradute, printre casele de piatra invaluite in tacere si mister iar apoi un pic de desfatare cu bunatati locale la una dintre tavernele traditionale, majoritatea cu superbe panorame catre Veliko si imprejurimi.
Desi nu am fost, dar am auzit, recomand vizitarea manastirii Sf. Dimitrie Basarabov, construita in pestera si situata la 10 km de orasul Ruse. Se poate face o oprire deoarece se afla in drumul spre Veliko. Este singura manastire sapata in stanca inca locuita din intreaga Bulgarie si are totodata multe legaturi istorice cu poporul nostru.
