Astazi se implinesc 14 luni de cand am pasit, nu lipsit de emotie, pe pamantul atat de indepartat al Australiei, dupa un drum deloc lejer de “numai” 30 de ore si dupa vreo 2 ani de discutii, calcule si planificari ale acestei aventuri…
De atunci si pana acum nu am reusit sa scriu nici un rand despre cele 2 saptamani petrecute in Sydney. Ori nu am avut timp, ori atunci cand gaseam timp ma blocam doar la gandul: cum as putea asterne eu pe hartie cele intalnite, cele vazute, dar mai ales cele simtite acolo? Cum ar putea cineva, care mai lucreaza si in domeniu tehnic, sa gasesca cele mai potrivite cuvinte si sa construiasca acele fraze care sa-l plaseze pe cititor sub acel cer de un albastru imens, langa acele valuri spumoase si alaturi de acei oameni pentru care se pare ca grijile inca nu au primit viza…
Si asa au trecut lunile, pana astazi, cand am decis ca, indiferent ce va iesi, ar fi bine totusi sa pun ceva pe hartie, niciodata nu se stie cui ii va fi de folos…
Asadar, povestea incepe pe 16 noiembrie 2011, pe Otopeni, intr-o seara de miercuri in care eu, sotia si cateva bagaje ne-am asezat la checkin-ul cursei de Istanbul. Dupa o usoara incalzire de o ora si ceva si o asteptare de 3-4 ore in Istanbul, a urmat cursa de 10 ore Istanbul – Honk Kong. Aici ne-am convins ca Turkish Airlines poate fi o alegere foarte buna pentru cursele lungi, entertainmentul este foarte bine pus la punct, mancarea este pe masura si, in general, toate serviciile sunt peste cele oferite de majoritatea companiilor aeriene de 4 stele.
In Hong-Kong am asteptat 5 ore (insuficient pentru a iesi si a vizita ceva), dupa care ne-am imbarcat la cursa Qantas pentru Sydney (zbor de 9 ore si jumatate). Bucuria vederii cangurului de pe coada avionului alb-rosu a compensat pe deplin serviciile “average” oferite de Qantas. Am aterizat in Sydney dimineata la 08:15, in data de 18 noiembrie (acasa, in tara, tocmai se terminau stirile serii de 17 noiembrie).
Momentul a fost sublim pentru sotia mea (care isi dorea sa ajunga in Sydney de vreo 12-15 ani), insa si pentru mine, fiindca de cand mi-am cunoscut sotia (si mi-a spus unde ar vrea sa ajunga) am imbratisat imediat ideea unui concediu nebunesc la capatul lumii, acolo unde totul pare sa fie altfel, acolo unde probabil nu vom auzi vorbindu-se romaneste in jur, acolo unde majoritatea pasionatilor de calatorii ajung abia dupa ce vad destul de mult din restul lumii.
Notiunea de “concediu nebun” exprimata mai sus poate fi un pic exagerata, fiindca pana la urma nu am fost cine stie ce aventurieri, ne-am axat doar pe zona metropolitana Sydney plus o zi in Blue Mountains. A ramas ca “data viitoare” vom da o fuga si vom vizita si obiectivele naturale de prin Queensland.
Trecand acum la detalii mai practice si incercand sa subtiez parantezele pe cat posibil, va spun ca biletele de avion nu au costat chiar o avere. Biletul Istanbul – Sydney l-am cumparat de la o agentie online (mai toti folosim Vola sau eSky pentru a consulta zboruri – eu chiar am cumparat acest zbor de la unul din ei, fiindca aceasta combinatie nu am gasit-o nici pe site-ul Turkish, nici pe Qantas, ei nefacand parte din aceeasi alianta). Am dat 800 EUR/pers. pe acest bilet (informativ, pe site-ul Turkish era 750 EUR doar Istanbul – Honk Kong, iar pe site-ul Qantas tot cam 700 EUR era Hong Kong – Sydney, si la niciunul din ele nu exista varianta Istanbul – Sydney, asa ca optiunea logica a fost sa cumpar biletul de la agentia online, si totul a fost OK). Biletele Bucuresti – Istanbul le-am cumparat separat.
Toate astea s-au intamplat in aprilie 2011 (si, dupa cum deja am mentionat, concediul a fost in noiembrie 2011).
Doua cuvinte despre viza. Totul pleaca de aici: Cititi bine ce-i acolo si apoi aplicati online. Nu costa nimic, dureaza vreo 2-3 saptamani, vi se va cere (nu din prima, ci la cateva zile dupa ce ati aplicat online) extras bancar pe ultimele 3 luni (nu stiu sa fie vorba de vreo suma minima obligatorie, insa trebuie sa reiasa totusi ca nu mergeti acolo la cersit), probabil se va cere si scrisoare de la angajator… si cam atat. Viza e valabila 12 luni. Logic, nu cumparati biletele de avion pana nu aveti viza (care este electronica).
Aeroportul din Sydney este legat de centrul orasului prin metrou/tren, asa ca nu am folosit taxi. Am spus “metrou/tren” fiindca acolo nu prea se face diferenta. Ei ii spun tren, si acest tren circula si la suprafata, dar si underground. Acest tren are statie si in Circular Quay (adica vizavi de Opera si de Harbour Bridge), insa acest tren circula si pana la 100 km in afara centrului Sydney.
Reteaua de trenuri se numeste CityRail, iar o harta a trenurilor se gaseste aici.
Insa, foarte probabil, cel mai util site de transport pentru Sydney si site-ul pe care trebuie sa-l retineti este acesta. Acesta este cel mai cuprinzator site, inglobeaza atat Trains, Buses, cat si Ferries. Gasiti aici si harti, insa mult mai util aveti acel trip planner din care puteti afla foarte usor si cu foarte mare exactitate cum se ajunge din punctul A in punctul B, facandu-va atat toate legaturile train/bus/ferry, cat si exprimandu-va eventualele distante pe care le aveti de parcurs pe jos (foarte util atunci cand vreti sa vizitati vreun obiectiv mai indepartat de centru, e bine sa va faceti planul de acasa in cazurile astea, cu harta in mana acolo e mai greu, sincer, nici nu cred sa existe vreo harta tiparita pentru toate liniile bus, de exemplu).
Aici puteti consulta ce tip de bilet vi se potriveste si care ar fi pretul. Noi, pentru a scapa de complicatii si pentru a fi acoperiti, ne-am luat Weekly Pass de tip MyMulti3, cu asta aveam acces in ferry, bus, train (orice distanta/zona, inclusiv Blue Mountains, care sunt cam la 100 km distanta de centrul Sydney). Exceptie face Monorail-ul care impreuna cu Light Rail-ul face retea separata (si trebuie alt pass), si de asemenea aeroportul, pentru care (daca aveti bilet normal de tren gen MyMulti) va trebui achitata o taxa in plus de aeroport, chiar acolo in aeroport.
Asadar, ca sfat amical, petreceti cateva ore INAINTE de plecare pe acest site. Faceti cateva simulari asupra itinerarului de la hotelul dvs. si pana la orice obiectiv doriti sa-l vizitati, care se afla la cativa kilometri buni si de care poate nu a auzit toata lumea pe acolo… Distantele sunt foarte mari si, uneori, se parcurg si cu 2-3 mijloace transport, asa ca, oricat de amabil ar fi receptionerul de la hotel, ii va fi imposibil sa va zica: “Mergeti in statia de la colt, urcati-va in autobuzul 725 si coborati la a 8-a statie”…
Un alt site care poate fi foarte util, la modul general.
Cat priveste cazarea, noi am optat sa stam in CBD (Central Business District), si cam asta recomand tuturor, chiar daca e mai scump, totusi se compenseaza atat prin ce ofera (obiective, parcuri, restaurante, shopping etc.), cat si prin optiunile de transport (catre plaje, munte etc.).
Oricum, acest CBD nu e chiar micut. Noi am ales un hotel care pe hartile electronice, la prima vedere, parea destul de aproape (walking distance) de punctul maxim (Circular Quay), insa apoi, cu zoom si cu unitati de masura inventate ad-hoc, am observat ca, de fapt, distanta de la hotel la Circular Quay pare sa fie cam cat de la Unirii pana in Herastrau. Ceea ce e “walking distance” pana la urma, insa una e sa faci o plimbare de 30 de minute si alta e sa faci una de doar 5-10 minute (detaliul important fiindca din Circular Quay pleaca toate feriboturile si sigur veti avea nevoie si de ele).
Si fiindca tot am pomenit de Circular Quay, hai sa dau mai multe detalii: e acel loc cu care fiecare turist isi incepe vizita in Sydney, pe de o parte, gasiti Opera House, pe de cealalta parte, Harbour Bridge, iar intre se afla portul/punctul de plecare a feriboturilor pe care le veti folosi pentru a vizita Taronga Zoo, Manly sau Watson Bay, ori o serie de cartiere mai indepartate…
Vorbind despre CBD, cam aici se afla majoritatea muzeelor, parcul Hyde Park, Sydney Tower, Queen Victoria Building si o gramada de alte magazine si catedrale si orice altceva mai exista in centrul unei metropole si imi scapa mie acum.
Un punct important in acelasi CBD este Darling Harbor (un fel de port secundar din care pleaca mai putine ambarcatiuni), insa in care se afla foarte multe atractii, de la muzee (Maritim, Powerhouse etc.) la Wildlife centers (Sydney Wildlife si Sydney Aquarium) si pana la LG IMAX, despre care ei spun ca are cel mai mare ecran din lume (eu am fost si, sincer, nu am sesizat diferenta fata de cel de la noi din Bucuresti).
Hotelul la care noi am stat se numeste Meriton Kent Street si, dupa cum se poate vedea si de pe site, nu este un hotel propriu-zis, ci un “Serviced Apartments” in care am avut un studio (cu chicineta echipata full) frumos asezat la etajul 52, de ni s-a taiat respiratia cand ne-am uitat prima data pe geamul mare cat peretele si a inceput sa ne tremure picioarele pentru cateva secunde, avand senzatia ca de la vant parca se misca cladirea cu totul, sau, cel putin, podeaua noastra sigur are mici fluctuatii… Pana ne-am obisnuit (cateva minute).
Meriton e un lant hotelier, au cladiri in mai multe locuri in Sydney si nu numai, noi l-am luat pe asta ca era cel mai OK ca pret din zona centrala (si am facut rezervarea direct la ei pe site, fiindca pe booking.com nu exista optiunea de free cancelation, pe cand la ei pe site anularea era gratis cu pana la 24 de ore).
Fiindca se pare ca am darul vorbei lungi, si fiindca stiu ca lumea se poate plictisi, am sa insir in continuare un fel de lista cu obiective din Sydney, Australia si alte date mai tehnice, astfel incat cei cu mai putina rabdare sa afle mai repede ceea ce cauta, urmand ca apoi sa mai inserez cateva paragrafe cu impresii si pareri pur obiective, pentru cei cu mai putina nerabdare si mai mult timp liber.
Asadar, pornind din centru (CBD) avem acest Circular Quay pe care nu aveti cum sa-l ratati. Aici, la niste baruri de langa Opera House se aduna lumea vineri seara de o asa maniera incat prima data am crezut ca se pune de o manifestatie (totusi, ciudata manifestatie, toti erau imbracati elegant). Am intrebat si am aflat: lumea serbeaza ca e vineri si ca e soare. Nu ratati un tur cu ghid (nu se poate altfel) la Opera House (unde nu aveti voie sa fotografiati in interior). Pentru cei mai aventurieri si cu aproximativ 400 AUD in plus in buzunar exista si optiunea cocotarii pe Harbour Bridge (grup organizat, cu experti, masuri de siguranta, fara mare efort fizic etc.). Bine ar fi si cu rezervare. Toate detaliile aici.
Ne mutam apoi in celalalt port, in Darling Harbour. Probabil aici veti incepe cu Sydney Wildlife (din dorinta de a vedea cat mai repede cangurii si koala). Alaturi se afla si Sydney Aquarium, care merita! Biletele le puteti combina.
Observati acolo, in afara de cele doua mentionate mai sus, mai avem si Sydney Tower Eye (care este un “must”), Madame Tussaud’s (care s-a deschis dupa ce am fost eu acolo, deci nu stiu) si “Manly SEA LIFE Sanctuary” care este un nume nou, dar care probabil inlocuieste ceea ce era atunci cand am fost eu (si care atunci se numea “Oceanworld Manly” si despre care am considerat ca nu merita sa fie vizitat, fiindca era si cam departe, si parea sa fie mai mult pentru copii…).
Noi cand am fost am prins si cateva zile de ploaie (desi era sfarsit de noiembrie, deci sfarsit de primavera / inceput de vara, vremea a fost totusi un pic mai capricioasa decat de obicei), asa ca aceste obiective au fost bine venite (toate fiind “indoors”). La astea mai adaug si acel LG IMAX la care ruleaza tot felul de documentare simpatice si nu foarte lungi (cam 45 min.), plus cateva muzee din zona (Powerhouse – care nu m-a impresionat, ci doar adapostit de ploaie, si Maritim, pe care nu am apucat sa-l vad). Neaparat sa va plimbati si cu Monorail-ul, va luati Daily Pass (9,5 AUD parca) si cu el primiti si taloane de reducere la multe dintre aceste obiective enumerate mai sus plus altele. Daca ploaia ar mai fi continuat inca o zi, m-as fi dus si la Australian Museum (cred ca este destul de interesant), este localizat undeva la marginea Hyde Park. Tot prin zona se gaseste si Chinatown (care este relativ mic, desi Sydney e plin de asiatici) si alaturi de Darling Harbour gasiti si Chinese Garden of Friendship, o oaza asiatica foarte interesanta, merita trecut si pe acolo, mai ales daca nu ati fost in Asia pana acum.
Sper totusi sa aveti parte doar de zile insorite, astfel incat sa nu stati indoor prea mult (astfel puteti taia muzeele sau cinemaul din lista de mai sus, la urma urmei ati zburat atatea ore pentru cu totul altceva).
Cel mai frumos obiectiv “outdoor” mie mi s-a parut a fi Royal Botanical Gardens. Va rog sa le vizitati, neaparat, in prima zi insorita pe care o aveti acolo. Sunt extrem de usor de gasit (in zona Operei, in spate mai exact), sunt imense, sunt superbe, iar pozele pe care le veti face de acolo asupra Operei vor fi favoritele dvs. Sa nu va sperie liliecii de zi din copaci (li se mai spune si flying foxes) sau tziparii din lacul gradinii.
Pentru iubitorii de animale (sau, pur si simplu, pentru curiosii faunei locale) optiunile sunt foarte generoase. Lista incepe cu ceea ce am mentionat mai sus (Sydney Wildlife si Sydney Aquarium, care impreuna pot fi facute si in jumatate de zi), insa va trebui sa va rezervati o zi intreaga si pentru Taronga Zoo (zoo principal si oficial al Sydney). Bine ar fi sa alegeti o zi lucratoare si nu de weekend. Acolo ajungeti cu feribotul direct din Qircular Quay. Ma limitez la a spune ca este superb, de 10 ori daca as mai ajunge in Sydney probabil de fiecare data as mai rezerva cate o zi sa ma relaxez acolo. Si sa fac poze superbe, printre frunze sau printre animale, catre CDB (zgarie-norii, Opera, podul…).
Insa cireasa de pe tort a fost Featherdale Wildlife Park, un fel de zoo privat, mult mai mic decat Taronga, insa in care interactiunea cu animalele e mult mai mare, in care te poti poza cu koala, ii poti atinge, apoi te duci si hranesti din mana cangurii si wallaby. Si multe alte animale… Vedeti ca acest Featherdale e mai departe, in Blacktown, deci va trebui consultat site-ul de transport mentionat mai sus.
Daca este timp, o zi la Blue Mountains este recomandata. Luati trenul (CityRail) si dupa vreo 2 ore coborati la Katoomba (suna frumos si exotic numele oraselului astuia, nu-i asa?). De aici luati ceva care sa va duca la Scenic World. Probabil veti lua un Trolley Tour Ride (sunt 2 variante in acest sens) multe alte optiuni nu prea sunt. Odata ajunsi la Scenic World, va descurcati si singuri in a decide ce combinatii de bilete vreti.
OK, am terminat cu animalele, continuam cu plajele. Sunt cu zecile, poate chiar sutele, de la imense cu valuri salbatice pentru surferi pana la minuscule in care incap 2-3 prosoape…
Impresionanta mi s-a parut plaja din Manly (asta dupa drumul cu feribotul pana la Manly care este de o frumusese rara). Este extrem de lata, de larga (eu sunt fan plaje micute si intime, insa aici am ramas cam mut de surprindere), de cele mai multe ori este plina de surferi si de valuri cum numai la ocean poti vedea. Locul mi s-a parut desprins din poveste… culoarea nisipului, a apei (spuma) si a cerului…. Cerul era… atat de albastru si de imens… Parca niciodata nu am vazut mai mult cer la un loc ca aici… In setul de poze pe care le voi atasa articolului astuia vor fi si poze din Manly, insa oricat de mult te-ai chinui, n-ai cum sa prinzi in poze maretia a ceea ce vezi cu ochii tai in realitate.
Prima data cand am ajuns la Manly era semnul de interzis scaldatul (apa prea agitata), insa am mai fost si in alta zi si scaldatul era permis cu warning de multa precautie… Am intrat pana la gat si am zburdat prin valurile de 1-1,5 m inaltime. Nu a fost chiar simplu… partea de sus a valului ma impingea spre tarm, in timp ce curentii de sub val ma trageau spre larg. Interesante senzatii, insa fiti totusi precauti.
Pe aceeasi tema (surf, big waves) exista si celebra Bondi beach. Frumos si acolo, si de asemenea frumos si drumul (poteca) catre urmatoarea plaja (Tamarama beach) care e mai mica.
Lasam plajele mari deoparte si trecem la alea mici, fara surferi. Daca aveti inca o zi la dispozitie, va propun un traseu pe cat de inedit si de frumos, pe atat de necunoscut printre masele de turisti. Am plecat de dimineata cu feribotul pana la Rose Bay. De aici, pe jos. Cat s-a putut pe strada, apoi pe o carare prin bush (tineti mereu stanga, sa fiti mereu cat mai aproape de apa, nu va avantati pe dreapa, in cartier, printre cladiri). Daca aveti dubii, intrebati de drumul catre Milk beach (sau catre Shark beach, care e mai mare si posibil mai cunoscuta).
Dupa vreo 90 de minute de mers (de la docurile din Rose Bay) am ajuns la Milk Beach. O bijuterie de plaja destul de salbatica (acces doar printr-o poteca) si micuta, insa cu un nisip fin si cu vedere direct catre Opera House si pod. Nu credeam ca ma voi balaci acolo si voi privi Opera si podul in acelasi timp (chiar daca era o distanta considerabila la mijloc). Nu exista niciun magazin/chiosc prin zona, deci aveti grija cu apa. Abia daca am gasit o toaleta…
Apoi, dupa 1-2 ore aici puteti continua catre Shark Beach. Asta e ceva mai mare, e si un parculet acolo si optiuni de luat pranzul. De asemenea, aici veti vedea cum se distreaza localnicii, acesta fiind mai mult unul dintre locurile lor de picnic decat un loc cunoscut sau destinat turistilor.
Interesant ca denumirea de Shark Beach n-o sa va para doar un simplu nume fantezist dupa ce veti observa plasa din apa care separa zona de scaldat de restul golfului… Oricum, locul este ideal pentru o baie racoritoare, un mic pranz, o reimprospatare generala inainte de a porni mai departe.
De aici plimbarea poate continua catre Watson Bay. Puteti merge pe jos (printr-un cartier foarte dragut rezidential cu case ca-n filme) sau lua un autobuz. La Watson Bay veti petrece 1-2 ore in care veti vedea The Gap (adica veti fi cocotati pe o stanca destul de inalta si veti privi in larg). Din apropiere veti lua feribotul inapoi catre Circular Quay, probabil nu fara a lua masa sau doar o gustare la Doyles (fix de acolo de unde se ia feribotul) un fel de restaurant tip fast-food si sea-food in acelasi timp (sunt multe din astea prin Sydney), insa acest restaurant pare ceva deosebit dupa cat de mult le place localnicilor (multi zic ca acela ar fi the best).
Chiar daca nu veti face traseul asta Rose Bay – Milk Beach – Shark Beach – Watson Bay, eu zic sa nu ratati o fuga la Watson Bay (la The Gap in special) aveti feribot direct din Circular Quay.
Cam astea sunt, in linii foarte mari, cateva dintre principalele atractii turistice din zona, cateva dintre obiectivele pe care daca un turist le atinge nu va avea un concediu nereusit. Bineinteles ca, in functie de gusturi, placere si disponibilitate, fiecare mai poate scoate sau adauga din obiective, nu cred ca exista cineva care poate face o lista finita cu toate lucrurile frumoase de acolo pe care le poti vedea, simti, auzi, mirosi…
In continuare voi scrie niste randuri fara o tinta anume, insa in care voi incerca sa sintetizez cateva din gandurile si concluziile dobandite pe acolo, prin Sydney, Australia, cateva linii generale focusate mai mult asupra oamenilor decat a locurilor…
Imi amintesc primii pasi facuti prin aeroport odata ce am aterizat in Sydney… Amintirile nu sunt extrem de clare foarte probabil din cauza oboselii pe care o resimteam dupa atata drum – in jur de 40 si ceva de ore de nesomn, fiindca plecarea din Romania a fost seara (deci la vreo 12 dupa ce m-am trezit) plus vreo 30 de ore pe drum, in care nu am reusit sa dorm deloc, fiindca eu am un somn foarte sensibil si nu pot dormi in miscare.
Insa imi amintesc un coridor imens (dupa recuperarea bagajelor), o mocheta gri si un miros inchis… la capatul culoarului 2 porti, una pentru cetatenii australieni si neozeelandezi si o alta pentru restul lumii…
Am intrat pe poarta pentru restul lumii si am ajuns pe un alt culoar, si mai imens, plin de oameni asezati civilizat la coada. Aerul era in continuare inchis si cam din 10 in 10 metri era cate un ventilator banal care era totusi mai bun decat nimic. Am lasat sotia la coada cu bagajele si am inaintat sa vad cam cat e coada… Odata ajuns la capat, am observant ca, de fapt, culoarul se continua la drepta, si coada odata cu el… si am inaintat… si apoi culoarul se continua la stanga… Deci vreo 3 segmente de culoar pline cu oameni din toate colturile lumii, toti epuizati de drumul lung facut, toti un pic iritati de statul in picioare, insa toti dornici sa intre intr-o tara care se pare ca nu face rabat atunci cand verifica omul inainte de a-i deschide usa. Pana la urma coada nu a durat mai mult de o ora si am ajuns in fata primului australian aflat la serviciu. I-am inmanat pasapoartele, a verificat viza electronica, a gasit-o si a aplicat-o in pasaport.
Si am trecut mai departe, mirati de cat de simplu a fost. Probabil, mirarea a fost repede citita de alti doi angajati de acolo, un baiat si o fata in uniforme verzi, care ne-au si intampinat doi pasi mai incolo, veseli si senini. Ne-au zimbit, ne-au intrebat ce mai facem, de pe unde venim, ce mai e prin Europa, ce treaba avem prin Australia, daca avem cazare, daca stim ce vom vizita etc. etc. A fost, pur si simplu, un interviu, complet informal, amical, care apoi am observant ca este aleatoriu si foarte probabil aplicat celor suspecti… Sau celor care se mira prea tare ca au scapat repede de controlul pasapoartelor .
Ca am rezolvat usor cu formalitatile de intrare a fost doar o prima impresie, deloc corecta. Partea mai interesanta abia incepea: declaratii referitoare la ce ai in bagaje. Probabil ca este mult mai usor sa introduci in Australia arme sau droguri decat un fruct sau o leguma sau ceva de provenienta animala, ori ceva care a avut contact cu pamantul, alt pamant decat cel australian (gen pilon de cort, in cazul in care esti cu cortul dupa tine).
Asadar, dupa interviul amical, ne aflam iar in fata a doua porti, una in care nu ai absolut nimic de declarat (insa pe propria raspundere, cu pedepse consistente in bani sau chiar inchisoare daca ai mintit) si cealalta poarta, nu mai retin exact ce scria, insa imi amintesc cuvantul “carantina”.
Cum stiam ca am la mine niste pastile luate de la Plafar pentru drum (un fel de somnifere, inutile oricum) si parca mai aveam ceva, tot asa niste pastile din plante, am zis totusi ca ar fi mai bine sa mergem pe cealalta poarta, cea pentru carantina. Tututor care intrau pe poarta aia le luau bagajele la purificat si era eliminat orice era suspect ca ar putea introduce in tara vreun virus, vreo boala, vreo mutatie… orice le-ar putea periclita flora si fauna unica in lume…
Pastilele noastre au fost OK. Iar ala a fost doar inceputul celei mai cuprinzatoare concluzii pe care am tras-o despre australieni, si anume ca isi respecta natura, animalele si plantele intr-o maniera probabil imposibil de inteles pentru noi, cei de pe celalalte continente, noi cei care nu apreciem ce avem sau care ne batem joc poluand, defrisand, distrugand… Concluzia a fost in continuare intarita de o multitudine de aspecte din care redau doar cateva:
– In toate locurile de tip zoo (fie private, fie de stat) volumul cel mai mare de munca era facut de voluntari de toate varstele, usor de depistat in tricourile lor verzi. Si isi faceau treaba cu multa daruire si pasiune. Si pasiunea era usor de observat, mai ales cand ii intrebai ceva, iti povesteau cate in luna si in stele despre fiecare animal pe care il aveau acolo, ba chiar si despre fiecare pasare… Si nu conta cat de neplacuta era activitatea… nu conta ca ursii koala, spre exemplu, care stau mereu cocotati in copaci uneori destul de inalti, isi mai fac si ei nevoile si nimeresc in cap orice ingrijitor care tocmai curata in jurul copacului lor. Am prins o faza din asta chiar in timp ce filmam… iar ingrijitoarea, voluntara bineinteles, tot ce a putut face a fost sa rada, sa se uite dupa animal sis a-l “mustruluiasca” un pic facandu-l obraznic…
– Acele “Flying foxes” despre care pomeneam mai devreme ca le vedeti in gradinile botanice sunt “wow” pentru turisti, insa pentru cei de acolo nu sunt chiar o binecuvantare, fiindca nu fac altceva decat sa distruga o gramada de copaci (lucru deloc atragator in gradina botanica cea mai vizitata din Australia). Atat personalul de la intrare in gradina (intrarea este libera, insa la intrare tot te intampina niste voluntari care iti dau o harta si iti explica una, alta), cat si o gramada de panouri de pe acolo te vor face sa intelegi ca acele Flying foxes nu sunt dorite acolo, insa singura metoda de indepartare pe care ei o aplica este foarte inofensiva (nu vor afecta liliecii aia nici fizic, nici psihic) si e bazata pe niste ultrasunete etc. etc.
– Prin zonele de plaja (gen Manly) veti vedea o gramada de indicatoare cu un fel de soparla pictata acolo… care te atentioneaza ca acel “water dragon” este protejat de legile australiene si daca il calci sau il superi cu ceva, dai socoteala autoritatilor (cateva mii de AUD mai concret, sau puscarie daca o comiti chiar serios).
– In ultima zi ne plimbam noi asa relaxati prin gradina botanica (fara camera foto, fara nimic, precum localnicii) si am ajuns in jurul micutului lac artificial cu fantana in mijloc si admiram ratustele, apoi pestisorii. Admirand noi asa pestisorii, numai ce vad un monstrulet de jumatate de metru cu alura de sarpe ondulandu-se iute printre ei… Un pic socat dau cu ochii de un panou care explica cum periodic acel lac este curatat de tzipari (care se hranesc cu pasarile sau cu puii pasarilor de pe lac), insa la fiecare ploaie mai abundenta puii de tzipar sar digul de 1-1,5 m care separa golful de gradina botanica, se tarasc cateva zeci de metri prin iarba si ajung in acest lac din mijlocul gradinii…
Meditand eu asa la cele citite, observ trecand pe langa mine un nene, australian get-beget, si despre care as putea pronostica faptul ca nu era chiar din Sydney, mai ales dupa accent… A venit tinta si s-a uitat direct in lac (probabil m-a observant pe mine socat…). Cand a vazut tizparii s-a luminat la fata si s-a entuziasmat precum un copil in fata unei jucarii noi. “Look, there are eels here!” a strigat el, iar in secunda urmatoare a plonjat pe burta cu mana direct in apa, incercand sa atinga unul… Am incercat sa-i sugerez ca poate sunt periculosi, raspunsul lui a veni prompt “No, no, these are normal eels; they are not electric eels, so it is safe”.
Dupa 3 secunde: “Come, come and feel how slippery they are…oh… so beautiful”.
Nu am avut curaj sa fac asa ceva, mai ales dupa ce am observat mai bine capul si fata unui astfel de “eel”, insa am admirat efervescenta tipului si mi-am adus aminte de regretatul Steve Irwin, despre care am crezut ca e un caz mai izolat (referindu-ma la entuziasmul lui in fata tuturor orataniilor de acolo), insa acel tip din fata mea m-a facut sa cred ca m-am inselat si ca acest entuziasm este mult mai raspandit si ca marea lor majoritate apreciaza fauna indiferent daca e vorba de ceva mic, pufos si dragalas sau ceva cu sange rece si cu fata asemanatoare cu ala negru din icoanele de prin bisericile noastre.
Exemplele referitoare la relatia lor cu fauna ar putea continua, insa nu vreau sa-i plictisesc chiar si pe cei mai rabdatori cititori, asa ca in continuare voi atinge cateva aspecte din viata sociala din Sydney, Australia
In vinerea in care am ajuns, dupa ce ne-am cazat si am tras un pui de somn, am iesit dupa-amiaza la plimbare, bineinteles direct catre Circular Quay, sa vedem Opera. Ajunsi acolo in zona (insa chiar si pana acolo) am observant ca lumea este in general destul de bine imbracata, in sensul elegant (fetele in rochii, tocuri, iar baietii nu erau in slapi si bermude). Toti se indreptau catre barurile de langa Opera, unde, asa cum am mentionat mai sus, cand am vazut marea de oameni am crezut ca am nimerit in mijlocul unei manifestatii. Am studiat situatia cam 15 minute, in care tot ce am observat au fost mii de oameni veseli, cu un pahar (nu de plastic) in mana, grupuri si grupulete in permanenta schimbare, pe ici, pe colo cate unul canta live si tot pe ici, pe colo cate o masuta cu 2-3 scaune in jurul carora erau adunati si cate 10-12 insi… Pot spune ca era usor de observat, fiindca zona asta era oarecum sub nivelul Operei, iar eu eram undeva deasupra lor, la nivelul operei. Pe langa mine erau zeci chiar sute de alti turisti, unii mirati ca si mine, altii doar veseli, faceau poze australienilor petrecareti. Atunci am coborat si am intrebat pe un bodyguard ce se intampla… si am aflat ca e vineri dupa-amiaza si ca e soare afara… si ca lumea se distreaza. Asadar australienilor inca nu le e sila de turisti sau de obiectivele super vizitate de acestia, ba din contra, chiar le place sa petreaca langa ele, in punctul cel mai vizitat de turistii care vin in valuri de peste mari si tari. Apoi in zilele urmatoare am observat cum le face placere sa se amestece printre turisti si sa petreaca cu ei sau macar sa intre in vorba cu ei. Mi s-a intamplat si mie, in feribotul catre Manly, domnul de langa mine m-a intrebat de unde sunt. Stia de Ceausescu, stia ce a facut el, stia si ce i-am facut noi apoi, in ziua de Craciun… Stia si de Nadia… Apoi am inceput sa-l intreb de altele. Prima intrebare a fost daca nu s-a saturat de atatia turisti (ca, la urma urmei, ei nici nu mai pot respira linistiti in mijloacele de transport in comun si nu pot merge nicaieri fara sa se izbeasca de hoarde de turisti). La raspunsul lui nu ma asteptam: “Pai, acum nu prea mai sunt turisti asa cum era odata… acum e criza in lume si oamenii nu mai au bani, nu-si mai permit sa zboare asa mult si sa vina asa de multi si asa de departe cum veneau candva…”. Era o urma serioasa de regret in vocea lui. L-am intrebat cum este Australia fata de criza… mi-a zis ca la ei criza se simte doar ca vin mai putini turisti, in rest ei nu stiu ce e aia, totul merge OK ca inainte, acelasi somaj zero (sau spre zero) aceleasi venituri, beneficii etc.
L-am intrebat unde locuieste si unde se duce (imi imaginam ca sta si el mai pe la periferie si a venit si el in centru, cum face tot omul in weekend). “Uite acolo locuiesc…” aratandu-mi o casa de pe malul apei, vizavi de Opera House … si merg cu nepotica in Manly, i-am promis de cateva zile ca o duc acolo sa ne plimbam pe plaja si sa vedem surferii”.
Apoi a inceput sa-mi arate diverse locuri de pe tarmurile pe langa care treceam, explicandu-mi ce e frumos acolo si ce e frumos dincolo, explicandu-mi cum si unde se distreaza australienii (dar distractie adevarata, nu ce apucam sa facem noi, turistii) si cam unde sunt locurile cele mai bune pt surf, pentru iahting, pentru vele… Oamenii aia isi iubesc foarte mult locurile in care traiesc, iubesc marea, vantul, dealurile alea… fauna, flora, absolut tot ce au gasit acolo stramosii lor cand au pasit pe acel pamant pentru prima data.
Si peste tot predomina voia buna, iar daca aceasta intamplator lipsea, clar nu lipsea amabilitatea. Orice vanzator de la supermarket (australian get-beget sau proaspat imigrant asiatic) te intreba ce mai faci, cum iti mai merge. Apropos de imigranti, cel putin asiatici erau in numar foarte mare (ulterior am aflat ca sursa principal de venit a Australiei este exportul de minereuri catre China, probabil si asta ar avea ceva de-a face cu numarul mare de chinezi de pe acolo – nu ca ar fi chinezii lipsiti de pe undeva). Insa senzatia mea a fost ca orice imigrant (inclusiv asiaticii) odata ce pasesc acolo, cel putin in public, uita imediat obiceiurile pe care le-au avut si le imprumuta imediat pe cele ale australienilor. Nu stiu daca este o chestie impusa sau doar foarte molipsitoare, insa in nenumarate cazuri am observat cum nu au reusit inca sa invete limba (nici macar basic), insa in rest aveau acelasi comportament, aceeasi amabilitate, aceeasi veselie, acelasi stil vestimentar ca si cum ar fi fost australieni de o viata…
Probabil aici am observant mai bine ca oriunde cat de eficient functioneaza puterea exemplului (pozitiv). De curiozitate am rasfoit si un ziar destul de consistent de-ale lor. Crime, jafuri, santaj, coruptie… nimic din toate astea, cel putin nu in primele pagini. Era mai pe final, pe penultima pagina, un articol mic, intr-un colt, cu o crima… care, citind articolul, aflai cu amuzament ca a avut loc, ghici unde, in Texas, USA. Ce era in primele pagini? Pai, pe prima pagina un articol foarte amplu si cu titlu mare, care la prima vedere, din ce am tradus eu, parea ca guvernul si angajatorii privati ar baga in buzunar 80 de milioane AUD din banii angajatilor… Citind articolul am inteles ca era, de fapt, o ironie amestecata cu un joc de cuvinte in titlu si ca in realitate este vorba despre orele suplimentare pe care australienii le fac la locul de munca (nesolicitate!) si ca acele ore, in total, valoreaza 80 de milioane AUD pe an, bani pe care australienii le fac cadou statului sau angajatorilor privati, ca asa ceva nu este deloc OK, ca timpul trebuie petrecut acasa cu familia si prietenii, si ca daca angajatorul ti-a dat un laptop sau un mobil de serviciu nu inseamna ca trebuie sa le folosesti dupa ora 17:00… Ca daca le folosesti, chiar si de acasa, chiar daca doar din proprie initiativa, tot ore suplimentare sunt, or, asta nu e OK.
Apoi, pe pagina 2, un articol referitor la CityRail. Exista o problema, multa lume s-a plans, s-au facut sesizari si anume ca intre statia X si Y, intre orele 8:15 si 9:15, este mai aglomerat. CityRail explica acolo ca ei fac eforturi continue, ca oriunde in lume in timpul “rush hour” fiecare pasager beneficiaza de 1sq ft, in timp ce in CityRail fiecare pasager beneficiaza de 4 sq ft, insa ca, intr-adevar, admit si ei, intre orele 8:15 si 9:15, intre statia X si Y, este ceva mai aglomerat si, intr-adevar, nu toata lumea mai prinde loc pe scaun, insa se dau asigurari ca se fac eforturi in continuare pentru a acoperi si aceste neplaceri…
Suna desprins din basm, insa, intr-adevar, de fiecare data cand am mers cu trenul (chiar daca acele trenuri nu-s cele mai elegante si luxoase sau cele mai curate dupa anumite ore) existau mereu locuri libere! Si am mers zilnic cu trenul. Si mai interesant… stiti cum unii dintre noi au problema cand merg cu spatele in tren… acolo nimeni nu avea problema asta, fiindca acolo nimeni nu merge cu spatele. De ce? Fiindca spatarul tuturor scaunelor/canapelelor este mobil si poate fi pozitionat conform sensului de mers. Am facut fatza destul de lunga prima data cand am vazut asta, cand multumit fiind ca am prins ultimul loc “cu fatza” din vagon am observat un tanar cum a tras una spatarului de la canapeaua din fata mutandu-l in partea opusa…
Eram odata pe niste stanci in Manly (dupa Shelly Beach se poate urca cateva minute si apoi se deschide in fata largul oceanului, de la inaltime) si incercam sa fac niste poze, insa batea un vant care mai ca-mi rasturna trepiedul. Un domn localnic, aflat la plimbare cu sotia, s-a oferit imediat sa ma ajute. Si, fireste, am intrat in vorba. “De unde esti?” “Ah, Romania, interesant… si ce ar fi de vizitat in Romania?” Ii zic eu de Transilvania, de agroturism, munti cu oi si ciobani, delta, Sighisoara, mancare cum in viata lui nu a mancat, in fine… m-am oprit la un moment dat cand am observant ca nimic din ce spun nu modifica nici un muschi de pe fata lui. Apoi isi aminteste si el de Ceausescu… si ma intreaba ce a urmat dupa, cati au fost dupa el, si daca au fost mai buni sau daca am mai facut cu vreunul la fel
Apoi ma intreaba daca imi place Australia si daca cred ca-i lipseste ceva. Am fost sincer… fiind bazata mai mult pe imigratie, lipsesc anumite traditii, sau, in fine, traditia care ma intereseaza pe mine cel mai mult, cea culinara. Nu prea intelegea ce vreau sa zic… i-am detaliat explicandu-i (frumos, nu brutal) ca nu exista mancare traditionala australiana (si acel peste pane cu cartofi prajiti pe care-l servesc ei pe orice plaja nu poate fi numit fel de mancare). S-a cam suparat, a bombanit ca daca ai acasa nevasta care stie sa gateasca (asa cum are el), atunci nu ai problema asta, si-a luat nevasta de gat si au plecat…
Insa trebuie sa recunosc, desi nu exista mare opulenta gastronomica pe acolo, totusi au ceva ce trebuie mentionat: grija pentru alimentatie, mai precis pentru calitatea alimentelor. In orice supermarket gasesti aproape numai paine integrala, produsele sunt 90% locale si organice, sucurile, la fel. Apoi, marea majoritate a locurilor/teraselor/restaurantelor care vindeau burgheri aveau afisat mare anunturi (si certificari) prin care te faceau sa intelegi ca toata carnea provine de la vite crescute pe camp, in cele mai bune conditii, fara hrana artificiala sau stimulate in vreun fel. La fel si cartofii…
Si detalii si chichite din astea am o gramada, cred ca as putea scrie o saptamana incontinuu. Am sa incerc sa ma opresc totusi. Nu inainte de a mai asterne o idee. Complet intamplator si neplanificat, cu 2 luni inainte de acest concediu am avut un business trip in Toronto (pentru 7 zile). Stim cu totii, atat Canada, cat si Australia sunt tari destinate si construite pe imigratie, iar Toronto, respectiv Sydney sunt polii principali ai acestor tari / imigranti.
Bineinteles ca si Toronto este frumos, bineinteles ca si acolo lumea o duce bine si bineinteles ca si acolo lumea se distreaza si familiile merg in weekend la picnic prin parcuri sau mai ales in Centre Island (aproape ca nu mai aveam loc in feribot vinerea seara, spre Center Island, de atatea familii cu caruturi si carucioare). Insa a fost imposibil sa nu observ totusi o diferenta masiva intre cele doua orase, o diferenta care sa ma determine sa afirm ca daca vreodata voi decide sa emigrez, si voi avea de ales intre acestea doua, voi alege Sydney fara sa clipesc, in ciuda distantei duble fata de Romania.
Bine, puteti spune ca in Toronto am fost la munca in timp ce in Sydney in concediu, si poate sunt subiectiv in felul asta, insa totusi sa stiti ca am incercat sa fiu pe cat de obiectiv posibil…
Difera totul… de la clima, peisaje, flora, fauna pana la oameni/imigranti. Lumea, in Toronto, in metrou… imi parea un pic mai… prudenta sa zic asa… Parca plutea o teama, teama de a nu calca pe cineva, de a nu atinge pe cineva… iar daca cineva cu turban statea langa o usa, toata lumea parca tindea spre cealalta usa (sau macar majoritatea daca nu toti). Aici am auzit foarte putin vorbindu-se engleza (in transport, pe strada, magazine). Erau grupuri grupulete de cate 2-4 insi, fiecare vorbind in limba natala. Fiecare parea sa se lumineze parca doar in preajma celorlalti din grup, a celorlalti cu aceleasi origini ca si el… Cine era singur era cu castile in urechi si ori citea, ori cu ochii in pamant. Daca ridicam aparatul foto in Toronto, instant 5-10 oameni din jur ori isi acopereau fata, ori se intorceau. Chiar daca, de fapt, eu pozam doar o reclama de pe un perete… Daca sunt copii in jur, mai bine nu umblati la aparatul foto…
Nimic din toate astea nu am observat in Sydney. Acolo domneste relaxarea mai ceva decat la un centru de spa. Este adevarat, paleta coloristica a imigrantilor din Toronto era mult mai vasta decat cea din Sydney. Poate si de asta. Poate si proximitatea fata de SUA… nu stiu… nu sunt un expert, asa ca ma iertati daca sunt pe langa subiect. Descriu aici doar ce am vaut si am judecat la momentul respectiv. Tot ce am vrut sa scot aici in evidenta este suprematia Sydney-ului si in niciun caz nu am vrut sa sugerez ca Toronto nu ar fi un loc grozav de trait.
De la inceput m-am intrebat daca voi gasi cuvintele potrivite sa expun ce am trait acolo… iar acum, recitind ce am scris, imi dau seama ca aceasta prima “experienta literara” a mea (este primul articol scris de mine, de genul asta, sau de orice alt gen) nu avea cum sa redea nici pe jumatate ceea ce am vrut in realitate sa exprim, asa ca voi folosi in ajutor si niste fotografii care nu vor reda 100%, insa, oricum, vor reda mult mai bine decat cuvintele franturi din experienta de acolo.
Le gasiti la linkul de mai jos!
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.106187596193135.13059.100004056847573&type=3&l=067b547642
